„Şi muntele e o şcoală” – proiect de educaţie montană la clasele primare

Sub titlul „Şi muntele e o şcoală”, Asociația Montană Carpați continuă proiectul de educație montană în școli, început încă din 2008. În acest an școlar orele de educație montană se  desfăşoară pe toată perioada anului (octombrie-iunie), nu numai în cadrul săptămânii Școala altfel. Din școala noastră participă 9 clase din ciclul primar, secția română: PA, PB, IA, IB, IIA, IIB, IIIA, IVA, IVB, coordonate de învăţătoarele Anca Turdășan, Maria Magdalena Ştefan, Mariana Pojar, Maria Moldovan, Anca Cornici, Ioana Galamaga, Diana Jidavu, Simona Sarkozi, Luminița Bircea, precum și de doamna profesoară de muzică Flavia Demeter, care, fiind o mare iubitoare de natură și excursii montane, ne sprijină cu diferite materiale necesare prezentării tematicilor din cadrul proiectului. Toate cadrele didactice implicate şi eleva Andreea Bogdan au încheiat un contract de voluntariat cu asociaţia.
Scopul proiectului este de conștientizare, de informare a copiilor asupra valorii și necesității protejării naturii.
De asemenea, ne dorim să arătăm o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber cu familia și prietenii – pe potecile muntelui.
Promovăm mișcarea în aer curat și practicarea sporturilor montane în deplină siguranță.
În lunile noiembrie-decembrie s-au desfăşurat primele activităţi din cadrul proiectului. Ele au avut ca tematică –Drumeția montană – (echipament, reguli de conduită, alegerea traseului, marcaje turistice, hartă, busolă, etc). În luna ianuarie s-a desfăşurat o întâlnire cu tematica Flori și animale întâlnite în Carpați.
Diana Jidavu, învăţătoare