Eveniment: Musicalul „Felicitas kunterbunt” în interpretarea elevilor şcolii noastre

felicitas1

EVENIMENT – MUSICAL

O descriere foarte bună a musicalului „Felicitas kunterbunt”, care a avut loc la Casa Armatei, joi 14 mai 2015, ne-a oferit-o Doamna Claudia Indreica, preşedinta comitetului de părinţi ai clasei 3G2. Îi mulţumim Doamnei Indreica şi redeăm mai jos mesajul:

<< Spectacolul „Felicitas kunterbunt” de joi a fost un moment de vârf pentru Colegiul Naţional „George Coşbuc”. A fost un spectacol în care s-a văzut implicarea şi nivelul copiilor, s-a văzut dedicarea învăţătoarelor şi a profesorilor, s-a văzut dorinţa copiilor de a fi apreciaţi şi aplaudaţi pentru ceea ce au reuşit să realizeze. Poate au fost emoţii, poate s-a uitat câte o replică, sau un vers din cântec …, dar noi, părinţii … nu am văzut acest lucru, eram FASCINAŢI. Unii am văzut spectacolul din înregistrările de pe telefoane, sau din finalul prins înainte de a lua copiii, unii au avut şansa să fie în sala de spectacol, alţii vom avea aceasta şansă săptămâna viitoare … nu contează … cu toţii ne exprimăm bucuria şi recunoştinţa pentru realizarea acestui spectacol.
Iniţiativa îi aparţine doamnei învăţătoare Karin Hedrich şi actorului Ruslan Bârlea, cu o echipa mare de susţinători ai spectacolului, alcătuită din învăţătoare şi profesoare/profesori ai şcolii, care au participat activ la succesul acestui moment. De fapt, toata aceasta ECHIPĂ, coordonată de Karin Hedrich şi Ruslan Bârlea, a făcut posibilă realizarea acestui eveniment.
Vă mulţumim din suflet. Distribuţia
Noi, părinţii, putem contribui activ la aspecte ce ţin de organizare, mai ales că participarea, a fost clar peste aşteptări, chiar cu împărţirea părinţilor pe zile de spectacol, numărul părinţilor dornici să îşi vadă copiii, a bunicilor, fraţilor, cred că a fost mult peste orice estimare. Din toamnă, putem identifica o sala mai mare, şi implicit să găsim surse de finanţare pentru a închiria o astfel de sală.
Mulţumim frumos, pentru acest spectacol, care poate deveni un standard, pentru ce înseamnă performanţa în Colegiul Naţional „George Coşbuc”, atât ca implicare a copiilor şi profesorilor, dar şi ca spirit de echipă. >>

DSC_1097 DSC_1088 DSC_1038 DSC_1036 DSC_1034 DSC_1033 DSC_1031 DSC_1018

Foto: Teodora Crişan, clasa 9G2

Pentru mai multe fotografii accesaţi pagina de facebook a şcolii noastre.