Extras din comunicatul MEN din 10.03.2020

”Potrivit art.1 al Hotărârii nr. 6 a Consiliului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU), „se aprobă suspendarea cursurilor din toate unitățile de învățământ preuniversitar începând cu data de 11 martie 2020 până în data de 22 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației”. Această măsură este una preventivă, care nu are la bază considerente de ordin medical.

Ministerul Educației și Cercetării face următoarele precizări:

  1. Simulările pentru Evaluarea Națională, examenul de Bacalaureat, dar și diferite probe practice sau diverse concursuri se vor amâna până la o dată care va fi comunicată ulterior.
  2. Înscrierea pentru clasa pregătitoare se va realiza în continuare, online, iar validarea înscrierii se va prelungi cu o săptămână, după deschiderea școlilor. Totodată, și activitatea de evaluare  psihosomatică pentru clasa pregătitoare se va amâna până după reluarea cursurilor.
  3. Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ vor decide modalitatea legală de recuperare a procesului educațional afectat de suspendarea cursurilor în perioada 11-22 martie 2020.
  4. Ministerul Educației și Cercetării încurajează realizarea de cursuri-suport pentru elevi, asistate de tehnologie. Chiar dacă ele nu înlocuiesc cursurile clasice, acestea au rolul de a menține comunicarea între elevi și cadrele didactice.
  5. Toate activitățile extrașcolare sunt și acestea anulate până la o dată care va fi comunicată ulterior.
  6. Activitățile din cadrul programului „Școală după școală” (afterschool) care funcționează în unitățile de învățământ de stat sau particulare se vor suspenda pe această perioadă.

 

În cadrul videoconferinței de astăzi, Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a solicitat inspectorilor generali și inspectorilor generali adjuncți să existe o informare și o comunicare continuă între cadrele didactice, părinți și elevi. Este foarte important ca în această perioadă în care cursurile sunt suspendate, elevii să nu se expună în spațiile aglomerate.

Menționăm că numărul elevilor afectați de suspendarea cursurilor este de aproximativ trei milioane. ”