Dăruiește pentru un zâmbet

ACȚIUNEA CARITABILĂ „DĂRUIEȘTE PENTRU UN ZÂMBET”

În cadrul acțiunii caritabile „Dăruiește pentru un zâmbet”, acțiune cu tradiție în școala noastră, au participat elevi din clasa 6G2, coordonați de prof. de religie g.c. Otilia David.

Acțiunea s-a desfășurat în ziua de 16 decembrie 2021, cu participarea elevilor implicați, însoțiți de către subsemnata, dar și de către d-nul director Horațiu Popa Bota, la Catedrala Martirilor si Mărturisitorilor secolului XX, din piața Cipariu, Cluj Napoca, unde ne-am întâlnit cu  câteva familii nevoiașe.

Acțiunea a avut ca scop sprijinirea unor familii aflate in dificultate. Astfel, elevii au oferit pachete cu alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte și dulciuri pentru 6 familii nevoiașe din jud. Cluj.

De asemenea, s-a donat un camion de lemne pentru încălzire pe timp de iarnă, unei familii cu 10 copii, din Apahida, jud. Cluj. Aceasta donație a fost făcută de către familia elevului Dragoș Mera, cls. 6G2.

Doresc sa mulțumesc elevilor clasei  6G2, pentru implicarea si dăruirea de care au dat dovadă,  fiind astfel un model pentru generația lor. De asemenea, le mulțumim părinților lor care au facilitat acțiunea prin cooperare și mobilizarea rapidă.

David Otilia,

prof. religie greco-catolică